spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPirat auto prins în flagrant de polițiști. Avea mașina ticsită cu oameni

Pirat auto prins în flagrant de polițiști. Avea mașina ticsită cu oameni

Șapte oameni ticsiți într-un autoturism care făcea transport ilegal de persoane. Asta au descoperit ieri polițiștii de la Rutieră. Prins în flagrant, „piratul auto” a fost amendat și lăsat fără permis.

Vineri, pe 27 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. Astfel, în timp ce se aflau pe drumul național DN 29 D, în municipiul Botoșani, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta șapte persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens. Mai mult decât atât, acesta nu deținea polița de asigurare obligatorie pentru autoturismul pe care îl conducea. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...