spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTPunctul de Trecere a Frontierei Racovăț va fi legat la o rețea...

Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț va fi legat la o rețea de drumuri naționale. Vama va fi conectată la principalele orașe din zonă (video)

Două drumuri județene aflate în prezent în administrarea Consiliului Județean vor fi preluate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a lega Punctul de Trecere a Frontierei de la Racovăț (Pomârla) de rețeaua de drumuri naționale din județ.

Decizia a fost luată în ședința CJ de marți, 31 ianuarie a.c. cu unanimitate de voturi. Este vorba de DJ291C, care leagă Racovăț de municipiul Dorohoi, și de o porțiune din DJ 298 care leagă Racovăț de Dragalina.

„CNAIR ne-a transmis Memorandumul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de transport rutier din zona Vămilor cu Ucraina și Republica Moldova, prin care s-a aprobat, justificat de situația deosebită a evoluției conflictului militar din Ucraina, necesitatea preluării de către Ministerului Transportului, prin CNAIR”, a spus președintele CJ Botoșani, Doina Federovici.

Modernizare în valoare de 60 milioane lei

Potrivit Memorandumului, CNAIR va aloca peste 60 de milioane de lei pentru modernizarea sectorului ce se întinde de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Racovăț și până la Dorohoi și alte 5 milioane de lei pentru reparații pe sectorul de drum Punctul Vamal Racovăț – Fundu Herța – Cristinești – Dragalina. Potrivit Memorandumului aprobat de Guvern, vor fi investite 1,5 milioane lei în platformele de staționare și dotările vamale de la Racovăț.

Cele două drumuri județene care vor trece în categoria drumurilor naționale vor asigura conectivitatea PTF Racovăț la principalul drum național din zonă – DN 29A – cel care leagă municipiul Dorohoi de Darabani și Suceava. În acest fel, cei care vor trece frontiera cu Ucraina pe la Racovăț vor avea acces la o rețea de drumuri naționale către Dorohoi – Botoșani, Dorohoi – Suceava și Dorohoi – Darabani, iar mai departe spre Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți – Prut, tot pe DN 29A.

La nivel macro, prin transferul celor două drumuri județene către CNAIR, punctele de trecere ale frontierei din județul Botoșani, de la Racovăț, Rădăuți Prut și Stânca, vor fi legate între ele printr-o rețea de drumuri naționale care va continua spre Iași fie pe DN24C, fie pe DN 28 B Botoșani – Târgu Frumos, modernizat în această perioadă. Totodată, ele vor lega de fapt trei state vecine – Ucraina, România și Republica Moldova.

Vamă închisă în 2010

Decizia privind redeschiderea PTF Racovăț a fost luată săptămâna trecută, în cadrul unei ședințe de Guvern. Închis în februarie 2010, punctul de trecere a frontierei a fost modernizat conform standardelor Schengen și va fi deschis pentru traficul internațional de persoane, în regim de trafic pietonal şi rutier, inclusiv autobuze și autovehicule transport marfă.

Punctul ar urma să fie deschis non-stop, dar operaționalizarea lui se va realiza gradual. Într-o primă etapă el va fi deschis pentru trecerea camioanelor fără încărcătură și a cisternelor cu combustibil, iar ulterior, în funcție de crearea condițiilor de infrastructură necesare, și pentru tranzitul altor tipuri de vehicule și de mărfuri. PTF Racovăț va fi singurul punct de trecere a frontierei din județ către Ucraina, celelalte două de la Rădăuți Prut și Stânca fiind deschise pe frontiera cu Republica Moldova.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...