sâmbătă, martie 25, 2023
AcasăLocalLa un pas să fie prădat, după ce a fost ademenit cu...

La un pas să fie prădat, după ce a fost ademenit cu servicii sexuale

Un botoșănean a fost cât pe ce să fie prădat de un cuplu, după ce a fost ademenit cu servicii sexuale. Scena s-a petrecut chiar în centrul orașului, iar bărbatul a fost salvat de jandarmi.

Plecat la cumpărături, bărbatul a căzut în plasa celor doi, a fost ademenit într-o zonă mai puțin circulată, acolo unde cuplul a început să-l buzunărească. Realizând că riscă să rămână fără bani, dar și fără telefonul mobil, botoșăneanul a strigat după ajutor.

„Un echipaj de jandarmerie, aflat în serviciu în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a auzit strigătele acestuia și a intervenit prompt, exact în momentul în care un cuplu <<respectabil>>, el în vârstă de 35 de ani și partenera sa cu șapte ani mai tânără, îl buzunarea pe cel pe care îl ademenise cu câteva minute mai devreme, prin oferirea unor favoruri sexuale contra cost, în gangul dintre două module stradale”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean.

Jandarmii le-au întocmit celor doi actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, care vor fi înaintate în vederea competentei soluționări către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
11.9 ° C
13.8 °
11.6 °
59 %
0.5kmh
79 %
sâm
22 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
4 °
mie
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Sigur au crezut copiii că are legătură cu învățământul, de aia au mâzgălit.

EDITORIAL

Luni, pe 21 martie, a fost Ziua Mondială a sindromului Down. Nimic neobișnuit în inflația asta de zile mondiale, naționale și locale, unde se...

EPIGRAMA ZILEI

Amicul meu, nu-i brașovean De-aceea să-nțeleg, mi-e greu De ce docil, ca un răcan, La poala ... Tâmpei, stă  mereu! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...