vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTLacul de liniștire de la Stânca-Costești a fost golit de plasele de...

Lacul de liniștire de la Stânca-Costești a fost golit de plasele de pescuit instalate ilegal

Intervenție a autorităților în zona lacului de liniștire de la barajul hidroenergetic de la Stânca-Costești. S-a întâmplat pe 2 februarie a.c., când Garda Națională de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Botoșani, Postul de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au organizat o amplă activitate de inspecție și control în zona respectivă.

Potrivit informațiilor oficiale, operațiunea a vizat prevenirea și combaterea braconajului piscicol, a pescuitului ilegal și a transportului ilegal de pește și de produse piscicole, conform Planului de Măsuri SIGURANȚA ȘI SECURITATEA PE APĂ 2023. Echiple de control au depistat 11 unelte de pescuit interzise, de tip ecran, alcătuite din tije metalice și plasă monofilament. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării de către reprezentanții Postului de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești, care au deschis un dosar penal „in rem”.

„Este foarte important să înțelegem faptul că braconajul piscicol reprezintă o activitate ilegală care constă în pescuitul fără licenţă, autorizaţie sau permis, în perioada de prohibiţie sau în zone interzise pescuitului cât și folosirea unor unelte interzise pentru a captura pești și alte vieţuitoare acvatice vii din habitatele piscicole naturale. În vederea îndeplinirii obiectivului – prevenirea și combaterea braconajului piscicol, a deținerii și folosirii uneltelor de pescuit interzise, precum și a valorificării fără documente legale a peștelui și a produselor piscicole – vom intensifica în zona de competență, activitățile de inspecție și control”, a arătat Cristina Kashyap, șeful Comisariatului Județean Botoșani din cadrul GNM.

Uneltele găsite la Stânca-Costești vor fi expertizate 

În cadrul cercetării penale, uneltele pe pescuit vor fi supuse unei expertize de reprezentații Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură. Interesant este că accesul în zona respectivă este interzis întrucât este considerată zonă de frontieră. Prin urmare, nu oricine ar putea să ajungă până acolo și să instaleze plasele în apă fără să fi fost controlat sau fără să fi obținut avizul, fie și pentru alte activități.

De altfel, pescarii sportivi nu ajung să comită astfel de fapte. Din acest motiv, suspiciunile ar trebui să se îndrepte spre cei din zonă, inclusiv din rândul celor care au avut sau mai dețin încă autorizații pentru pescuit. Totodată, pescarii sportivi cred că cei care desfășoară astfel de activități ilegale beneficiază de complicitatea angajaților de la instituțiilor care ar trebui să intervină.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...