vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTArmă letală aruncată la gunoi. Suspectul a fost ridicat de polițiști

Armă letală aruncată la gunoi. Suspectul a fost ridicat de polițiști

Un pistol care face parte din categoria armelor letale a fost descoperit astăzi într-un container aflat pe platforma de colectare a deșeurilor din Parcul Tineretului, undeva în apropierea vestitului bloc 140 garsoniere. Revolverul era pus într-o sacoșă și a fost aruncat de un tânăr care a coborât grăbit dintr-o mașină, după care a dispărut cu același autoturism.

Gestul i-a atras atenția unui bărbat aflat în zonă, care a sesizat imediat un echipaj de poliție aflat în apropiere. Arma a fost ridicată de polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi si Substanțe Periculoase, care au reușit în scurt să identifice și persoana bănuită că ar fi abandonat revolverul. „Arma urmează să fie examinată criminalistic, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Potrivit unor informații neoficiale, suspectul ar fi un tânăr în vârstă de 26 de ani, care a fost condus la sediul IPJ Botoșani pentru audieri. Totodată, primele verificări au arătat că tânărul nu avea permis de port armă, iar arma nu figura ca fiind înregistrată în evidențele Poliției Române.

În noiembrie 2013, un alt pistol a fost găsit într-o fântână de pe Bulevardul George Enescu din Botoşani. Arma a fost scoasă la suprafaţă de un muncitor care lucra la igienizarea fântânii, lucrare contractată de Asociaţia de locatari nr. 40 din municipiu. Acesta a coborât în puţ ajutat de pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar în momentul în care a ajuns pe fundul fântânii a găsit arma cu tot cu toc. Pistolul a fost preluat imediat de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Primele verificări au arătat a fost vorba despre o armă neletală cu gaz, supusă autorizării. Incidentul de atunci a survenit la numai câteva zile după un incident violent petrecut în municipiul Botoșani și în care au fost implicați mai mulți tineri. Atunci, mai mulți suspecți au fost implicați într-o altercație în care s-a făcut uz de armă letală. Unul dintre protagoniști a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) cu multiple plăgi împuşcate la nivelul ambelor picioare. Polițiștii au ridicat atunci cinci tuburi de la cartuşe, dar şi câteva gloanţe, unul oprindu-se în capota unui BMW, însă nu au găsit arma. După primele expertize, arma cu care s-a tras era una de calibru 9 milimetri. Arma de atunci nu a mai fost găsită.

Un alt incident ciudat a avut loc pe 9 ianuarie 2020. Atunci, polițiștii Postului de politie Cândești au fost anunțați de reprezentanții unei firme de închirieri mașini care au găsit un pistol abandonat în torpedoul unui Ford ce fusese închiriat și abandonat acolo. Principalul suspect a fost un tânăr care venise în țară în decembrie 2019, a închiriat mașina și s-a deplasat la un amic, iar ulterior a abandonat autoturismul pe un drum sătesc deoarece a rămas fără carburant. În dimineața următoare, întrucât tânărul nu a achitat o parte din bani, conform contractului de închiriere, reprezentanții firmei ce deține autoturismul, pe baza semnalului GPS emis de dispozitivul montat pe mașină l-au identificat și, folosind dublura cheii, au descuiat mașina, găsind pistolul în torpedou. Arma era un pistol neletal cu gaze, supus autorizării, fără muniție. Cercetările au arătat că acesta folosea cartușe fără încărcătură de lovire, având ca efect producerea unui zgomot puternic (muniție oarbä), arma fiind în stare de funcționare. Întrucât tânărul a plecat din nou în străinătate, cazul a fost clasat, iar arma a fost confiscată.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...