duminică, aprilie 2, 2023
AcasăLocalElevul care cerea taxă de protecție de la colegi rămâne în arest

Elevul care cerea taxă de protecție de la colegi rămâne în arest

Elevul arestat săptămâna trecută sub acuzațiile de șantaj, lovire și alte violențe rămâne în arest. După ce instanța a emis pe numele lui mandatul de arestare, adolescentul a contestat măsura la Tribunal.

Marți, acesta a fost adus în fața magistraților de drepturi și libertăți de la Tribunalul Botoșani pentru a-și susține cauză, însă fără niciun efect. Asta pentru că instanța i-a respins contestația ca nefondată și a menținut măsura dispusă de Judecătoria Dorohoi.

Cosmin Marian Rînghilescu, în vârstă de 16 ani, a fost arestat pe 2 februarie sub acuzațiile de șantaj, lovire și alte violențe după o serie de fapte comise în perioada 16 – 19 ianuarie a.c. Elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, adolescentul ar fi cerut bani de la doi colegi, sub forma taxei de protecție, iar pe unul l-ar fi agresat. Victimele au sesizat poliția, iar în baza probelor adunate suspectul a fost ridicat și încătușat.

Arestarea lui a venit în contextul în care adolescentul era plasat sub control judiciar pentru alte fapte comise anul trecut – furt și tentativă de furt. Anchetatorii îl bănuiau că, împreună cu un amic, ar fi spart cel puțin două magazine, prin forțarea ușilor de acces, iar din interior ar fi furat mai multe bunuri, în special țigări. La fel, ar fi furat două telefoane mobile de la alți doi elevi. Cereau telefonul să trimită un mesaj sau să intre pe Facebook, după care fugeau cu aparatul.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.3 ° C
15.1 °
12.8 °
64 %
6.5kmh
100 %
Dum
15 °
lun
8 °
mar
3 °
mie
2 °
joi
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încep să fie prea populare trotinetele astea. Ori o fi serviciul de pază.

EDITORIAL

Faptul că nicio funcție de conducere din instituțiile statului român nu se ocupă decât cu pedigri politic este una din principalele cauze care duc...

EPIGRAMA ZILEI

Nu e nicicum uns de zei Ci cu multă alifie Pentru că bani frumușei Face când … nu scrie! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...