duminică, septembrie 24, 2023
AcasăLocalMinistrul Petre Daea vine la Botoşani

Ministrul Petre Daea vine la Botoşani

Petre Daea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vine în județul Botoșani pentru a promova oportunitățile de finanțare prin Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027.

Astfel, fermierii și primarii sunt invitați să participe la o conferință organizată în cadrul campaniei „Caravana cunoașterii în agricultură”, prin care vor fi diseminate informațiile necesare pentru accesarea fondurilor europene. Evenimentul va avea loc joi, de la ora 10:00, la Hotelul „Rapsodia” din municipiul Botoșani, în Sala „Mihai Eminescu”.

Programul se remarcă prin creșterea ambițiilor legate de bunăstarea animalelor, un grad pronunțat de flexibilitate în stabilirea regulilor de eligibilitate și extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare.

După conferința de prezentare, va avea loc o dezbatere interactivă, în cadrul căreia potențialii beneficiari vor primi răspunsuri și îndrumare oferite de specialiști.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.2 ° C
20.6 °
18.2 °
85 %
2.2kmh
53 %
Dum
19 °
lun
29 °
mar
29 °
mie
28 °
joi
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când îți place prea tare ce scrie pe bord, nu mai are importanță unde parchezi.

EDITORIAL

M-am înfiorat ascultându-l pe Ciolacu, fantele de Buzău devenit prim – ministru, cum declamă pe sticlă: impozităm luxul și viciul și averea, scădem numărul...

EPIGRAMA ZILEI

Cred că are râie, vara Unei cunoștințe dragi C-o mănâncă subsuoara Din ... nădragi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...