miercuri, octombrie 29, 2025
AcasăLocal BTAgresor ajuns victimă pe patul de spital

Agresor ajuns victimă pe patul de spital

Agresor ajuns în spital. Un tânăr a fost înjunghiat după ce a provocat un scandal într-o discotecă din Săveni. În vârstă de 19 ani, din Curteşti, acesta a mers la o prietenă în Săveni. Acolo a intrat în conflict cu un alt tânăr de 22 ani, din zonă.

În scurt timp, între cei doi s-a iscat un adevărat scandal, iar tânărul a sărit la bătaie.

Acesta şi-a lovit victima peste cap şi corp cu pumnii, acesta din urmă sunând la 112 pentru a reclama agresiunea. Ulterior a decis însă să îşi facă singur dreptate, astfel că a luat un cuţit pe care îl avea asupra sa şi şi-a înjunghiat adversarul în mână şi piept. Acesta a fost ulterior prluat de o ambulanţă şi transportat la Secţia Săveni, după care la Unitatea de Primiri Urgenţe.

„Pacientul a ajuns în serviciul nostru prezentând o plagă înjunghiată paravertebral lombar drept şi plagă tăiată mână dreaptă. A fost stabilizat şi ulterior internat în secţia chirurgie”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, medic de gardă în cadrul UPU-SMURD.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, alertaţi prin 112 de victima iniţială, ulterior de spital pentru agresorul devenit agresat. „În cauză a fost înregistrat un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. Nici unul dintre cei implicaţi nu a depus plângere și nu a dorit examinare medico-legală”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.9 ° C
18.9 °
16.6 °
43 %
6.5kmh
58 %
mie
17 °
J
19 °
vin
16 °
S
14 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ar trebui să scrie mai mare, că vine lumea mai aproape să vadă.

EDITORIAL

Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete  și...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...