spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTExpoziții cu scriitoare la Memorialul Ipotești

Expoziții cu scriitoare la Memorialul Ipotești

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” inaugurează două expoziții dedicate vocilor feminine din literatura română.

Scriitoare la „Familia” (1865-1889) este o expoziție care prezintă 42 de poete, prozatoare, eseiste, publiciste, folcloriste și traducătoare contemporane cu Mihai Eminescu, care au publicat în revista „Familia”, condusă de Iosif Vulcan, unele dintre acestea rămânând nume de referință în literatura română a secolului al XIX-lea (Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, Carmen Sylva, Lucreția Suciu, Constanța Dunca-Schiau, Elena Sevastos), altele fiind militante active în mișcarea feministă, dar preferând anonimatul în activitatea lor literară (Smaranda Gheorghiu, de exemplu, și-a semnat toate textele literare cu pseudonimul Smara), iar câteva preferând să nu-și divulge niciodată numele complet și să rămână în arhivele „Familiei” drept Iulia, Elisa, Catinca sau Rosa Trandafir.

Medalioanele care alcătuiesc expoziția conțin informații succinte despre activitatea autoarelor la „Familia” și câte un poem sau fragment de proză, care vin să întregească prezentările, dar și extrase din revistă, care ajută la reconstituirea epocii.

Expoziția de carte Laureate ale Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omniareflectă activitatea literară a câtorva dintre cele mai importante scriitoare române. Poete în adevăratul sens al cuvântului – cum ar fi spus patriarhal Titu Maiorescu –, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Angela Marinescu, Gabriela Melinescu și Marta Petreu sunt vocile lirice distincte din literatura română cărora le-a fost decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.

Volumele expuse reflectă o parte din opera poetelor care au amprentat, cu lirismul lor singularizat, literatura română a ultimelor decenii.

Cele două expoziții pot fi vizitate în sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești începând cu 8 martie 2023.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...