duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTLocuință mistuită de flăcări în toiul nopții. Proprietarul a scăpat cu viață

Locuință mistuită de flăcări în toiul nopții. Proprietarul a scăpat cu viață

Casa unui bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Rădăuți Prut a luat foc, noaptea trecută, aproape de miezul nopții, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. Când și-a văzut locuința în flăcări, proprietarul a ieșit imediat și a cerut ajutor, însă flăcările s-au extins rapid.

„La caz s-au deplasat pompierii voluntari din comuna Rădăuți Prut, dar și un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardea întreaga locuinţă. Nu au fost persoane rănite, însă casa s-a deteriorat în totalitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani..

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
▪️nu lăsați ușa sobei deschisă.
▪️nu supraîncălziți soba.
✔️ Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
▪️nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
✔️Stingeți focul pe timpul nopții.
▪️nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...