spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDrumul strategic recepționat pe bucăți. CJ caută bani pentru finalizarea investiției

Drumul strategic recepționat pe bucăți. CJ caută bani pentru finalizarea investiției

Un prim lot al Drumului Strategic a fost recepționat la începutul acestei săptămâni. Este vorba de DJ 297, cunoscut ca Lotul 3, DN 29D (Dobârceni) – Blândești – Sulița – Lunca – Todireni, care măsoară 26 de kilometri. Recepția lucrărilor s-a făcut în prezența reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții, a constructorilor, a proiectantului, supervizorului, dar și a primarilor comunelor prin care trece acest lot de drum modernizat.

Comisia de recepție a fost prezidată de către vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, care s-a declarat mulțumit de calitatea lucrărilor.

Ce au presupus lucrările

Lucrările la Lotul 3 a Drumului Strategic au presupus refacerea în totalitate a fundației pe cei 26 de kilometri, a căii de rulare, dar și reabilitarea a trei poduri, construirea a 36 de podețe noi transversale, repararea altor șase podețe transversale și realizarea a altor 49 de podețe tubulare pentru drumurile laterale. În ceea ce privește hidraulica drumului, au fost realizați 18 kilometri de șanțuri trapezoidale, peste 12 kilometri de rigole (carosate, triunghiulare sau de acostament), dar și 5,3 kilometri de drenuri. În localități au fost realizați 20 de kilometri de trotuare. Tot în cadrul proiectului au fost amenajate 129 de intersecții cu drumurile laterale și 19 anvelope pentru stațiile de autobuz. Lucrările au o garanție de 60 de luni și s-au ridicat la 117 milioane de lei, echivalentul a 23,5 milioane de euro.

Drumul Strategic măsoară peste 106 kilometri

Drumul Strategic măsoară în total peste 106 kilometri și este împărțit în trei loturi – Lotul I (30 km), format din două tronsoane Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călărași, respectiv Dângeni – Mihălășeni, Lotul II (axul central, 51,194 kilometri) acoperă tronsonul cuprins între Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282), şi Lotul III – (26 de kilometri), pe relația Blândești – Cerchejeni – Sulița (Cheleș) – Lunca Cernești – Todireni. Conceput încă din 2015, drumul trebuia să facă inițial legătura între sudul județului (n.r. mai exact de la Șipote, județul Iași) și nordul județului, până la Rădăuți Prut, fiind considerată o axă rutieră strategică.

Doar că traseul a fost reconfigurat (n.r. – în prezent are trei ramificații), valoarea proiectului a fost reactualizată și abia după ce a fost lotizat în cele trei segmente s-a ajuns la adjudecarea licitațiilor și semnarea contractelor de execuție. Așa se face că lucrările au debutat abia în 2021, mai întâi pe loturile I și III. Asta pentru că pe axul central, cunoscut ca și lotul II, licitația a fost adjudecată abia în iunie 2021, cu un decalaj de aproape trei luni față de celelalte două segmente. La acea dată, 32 de kilometri erau din piatră, iar restul aveau o îmbrăcăminte asfaltică ușoară, a cărora stare era rea și mediocră.

Contracte în valoare de 400.796.305 lei

Doar că problemele nu s-au oprit aici. Contractele au fost semnate în final pentru o valoare de 400.796.305 lei, din care 283.816.296 lei cheltuieli eligibile și 116.980.009 cheltuieli neeligibile, după care prețurile la carburanți și materialele de construcții au luat-o razna. Prin urmare, CJ a fost nevoit să actualizeze valoarea proiectului, fără acest lucru finalizarea investiției fiind imposibilă. Așa se face că s-a ajuns la peste 475 de milioane de lei, adică dublu față de cât se estimase în 2015. Și nu a fost doar atât.

La finalul anului trecut, șoferii care au circulat pe tronsonul Dângeni – Brăteni – Mihălășeni, care face parte din lotul I, au acuzat că asfaltul abia turnat a început să crape. Prin urmare, s-a dispus expertizarea și stabilirea soluțiilor pentru remedierea problemei. Ulterior, și pe lotul 2, mai ales pe raza localităților Todireni – Hlipiceni – Răuseni, au fost semnalate o serie de neconformități printre care fisurarea sau sfărâmarea asfaltului în unele zone, apariția unor denivelări, dar și executarea rigolelor carosabile după turnarea primul strat de asfalt. În apropierea sensului giratoriu din Răuseni exista o secțiune unde apele pluviale nu se scurgeau, iar la unele poduri prefabricate au apărut fisuri ori denivelări.

Lucrări efectuate de mai multe firme

Pe lotul 1, lucrările de modernizare au fost efectuate de asocierea dintre firmele Danlin XXL și Dragos Invest, lotul 2 este modernizat de asocierea Cornell’s Floor – Construct Com – Test Prima – Autotehnorom, iar lotul 3 a fost executat de asocierea formată din Frasinul și Dimex.

Anul trecut, o analiză făcută de angajații CJ a arătat că instituția mai avea de plătit, până la finalizarea proiectului, 147.067.997 lei, din care 4.427.832 lei cota de 2% din valoarea cofinanțării eligibile și 142.640.165 lei cheltuieli neeligibile, însă estimările arată că CJ ar putea asigura doar 67.067.997 lei din bugetul propriu județean (venituri proprii, sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, excedent buget local) prin bugetele anilor 2022 – 2023.

Prin urmare, singura soluție pentru finalizarea investiției ar fi contractarea unui credit bancar cu o valoare de 80 de milioane de lei, adică peste 16 milioane de euro. Deocamdată, creditul nu a fost contractat așa încât se pune în discuție când și cum vor fi semnate recepțiile pentru celelalte două loturi – lotul I, aproape finalizat, și lotul II, unde se mai lucrează. Cert este că investiția trebuie finalizată până în decembrie 2023 întrucât, în caz contrar, CJ riscă să piardă finanțarea europeană.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...