vineri, martie 24, 2023
AcasăLocalProiectil găsit în apropierea drumului național Botoșani - Târgu Frumos. Au intervenit...

Proiectil găsit în apropierea drumului național Botoșani – Târgu Frumos. Au intervenit pirotehnicienii

Un proiectil exploziv a fost găsit, astăzi, în apropierea localității Buda. Un bărbat care lucra la consolidarea podului de peste pârâul Miletin (n.r. – aflat pe drumul național 28B Botoșani – Târgu Frumos) a observat obiectul și a realizat că poate fi vorba despre muniție neexplodată. Acesta a cerut sprijinul autorităților.

„Pirotehnicienii din cadrul ISU Botoșani s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un proiectil exploziv, de calibru 75 mm. Muniția a fost ridicată și transportată în siguranță, urmând să fie distrusă în poligonul de specialitate”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Pirotehnicienii atrag atenția că, în situația în care găsiți obiecte metalice, cilindrice sau de altă formă ce par a fi elemente de muniție neexplodată, trebuie să respectați următoarele reguli:

✅ nu le mișcați de pe locurile în care se află;
✅ nu le desfaceți;
✅ nu le introduceți în clădiri;
✅ nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
✅ nu le loviți, nu le tăiați şi să nu le demontați;
✅ nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
13.8 °
8.9 °
75 %
1.3kmh
89 %
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
14 °
lun
18 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Sigur au crezut copiii că are legătură cu învățământul, de aia au mâzgălit.

EDITORIAL

Luni, pe 21 martie, a fost Ziua Mondială a sindromului Down. Nimic neobișnuit în inflația asta de zile mondiale, naționale și locale, unde se...

EPIGRAMA ZILEI

Amicul meu, nu-i brașovean De-aceea să-nțeleg, mi-e greu De ce docil, ca un răcan, La poala ... Tâmpei, stă  mereu! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...