marți, mai 13, 2025
AcasăLocal BTDorohoian salvat de pompierii botoșăneni. Era căzut în baie

Dorohoian salvat de pompierii botoșăneni. Era căzut în baie

Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a fost găsit de pompieri căzut în baia apartamentului său de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi.

Un vecin, care îl vizita frecvent, a fost îngrijorat atunci când aceasta nu i-a mai răspuns la telefon și a sunat la 112. S-a întâmplat în această dimineață.

Ajunși la fața locului, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au găsit ușa apartamentului încuiată prin interior și au decis să intre în casă pe unul dintre geamuri.

Un pompier a urcat până la etajul al II-lea cu ajutorul unei scări și a găsit bărbatul în cadă, conștient. Acesta a fost preluat de echipajul medical al Serviciului Județean de Ambulanță, prezent la fața locului și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
2.8 ° C
4.4 °
2.8 °
93 %
2kmh
29 %
mar
13 °
mie
16 °
J
19 °
vin
11 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Micii intră la apă exact ca leul în faţa euro. Aviz suveraniştilor.    

EDITORIAL

Sfârșitul primei săptămâni din luna mai a adus la Botoșani și altceva în afară de alegerile cu rezultatele știute și cu consecințe încă în...

EPIGRAMA ZILEI

Cred c-ar trebui să-ncerci Un meniu mai variat, Nu toată ziua ciuperci Asortate cu rahat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...