marți, mai 30, 2023
AcasăLocalViolator septuagenar ridicat de polițiști și trimis la pușcărie

Violator septuagenar ridicat de polițiști și trimis la pușcărie

Un septuagenar din comuna Vorona, condamnat la închisoare cu executare pentru viol în formă continuată, a fost ridicat de polițiști și încarcerat pentru executarea pedepsei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost condamnat la șase ani și opt luni de detenție, iar în cursul zilei de luni, 20 martie a.c. a fost ridicat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri.

„Acesta a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.7 ° C
19.6 °
11.7 °
71 %
1.1kmh
0 %
mar
23 °
mie
23 °
joi
24 °
vin
26 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, s-a finalizat proiectul „România educată”. S-a finalizat de tot.

EDITORIAL

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat recent că vârsta de pensionare va creşte treptat până la 65 de ani pentru toţi românii, în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Privindu-ți chipul în revistă Constat cu oarece amar Că în căpșorul tău există Destul spațiu excedentar... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...