luni, iunie 5, 2023
AcasăLocalPrimar trimis în judecată de DNA. A acordat salarii pe nedrept unui...

Primar trimis în judecată de DNA. A acordat salarii pe nedrept unui director angajat la primărie

Un primar din judeţ a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce a fost acuzat de o serie de infracţiuni grave.

Este vorba despre Gheorghe-Claudiu Doroftei, primar al comunei Bălușeni. Acesta este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată. Alături de acesta a fost trimis în judecată şi Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, director al Complexului Sportiv Național (CSN) „Sala Polivalentă” București. Acesta este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit procurorilor DNA, Doroftei Gheorghe-Claudiu, în calitate de primar, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu (angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public), deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului. Atât în perioada respectivă cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București”. Altfel spus, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf ar fi ocupat concomitent două funcții – cea de director al Complexului Sportiv Național (CSN) „Sala Polivalentă” București și cea de administrator public la Primăria comunei Bălușeni, aflată la mai bine de 400 de kilometri distanță de Capitală.

„În același context, cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu la locul de muncă, deținut în cadrul primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

În urma acestor fapte, susțin procurorii DNA, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf a încasat 56.508 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile 2004-2008 și 2008-2012. În primul mandat, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf a fost ales pe listele PSD, dar în iunie 2007 a trecut la PD, care ulterior s-a transformat în PD-L. Ulterior, în iulie 2012 el a revenit în PSD.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.8 ° C
13.6 °
8.3 °
84 %
0.9kmh
43 %
lun
22 °
mar
23 °
mie
21 °
joi
23 °
vin
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și-au dat seama cam târziu profesorii, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

EDITORIAL

Săptămâna trecută șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a demisionat intempestiv, prevenind o demitere cu scandal. Premierul Ciucă și aliatul său...

EPIGRAMA ZILEI

Când tinerețea e pe ducă Și ne e groază-ntr-adevăr, Nu mai avem părul măciucă Ci doar ... măciuca, păr! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...