spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTO zi de „Școală Altfel” alături de pompieri

O zi de „Școală Altfel” alături de pompieri

Musafiri sau gazde ale pompierilor, așa au ales elevii din Botoșani să-și petreacă prima zi de „Școala Altfel”. Peste 1.000 de elevi și preșcolari de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Școala Gimnazială nr. 1 Albești, Școala Gimnazială „Teofil Vâlcu” Hănești, Școala Gimnazială nr. 2 Roma, Grădinița cu Program Prelungit „Lizuca” Botoșani și Grădinița nr. 1 Ștefănești au fost angrenați, în ultimele ore, în activități de informare și educare preventivă, care au implicat și exerciții practice.

Pompierii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

Au avut ocazia să vadă autospecialele folosite în misiunile operative și au ascultat cu interes cum funcționează fiecare accesoriu, în parte.

Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie și au folosit țeava de refulare. Cei mai îndrăzneți au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căştii de protecţie.

Elevii de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani au aflat cum pot deveni pompieri, urmând cursurile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „A.I. Cuza” București sau a Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale”, „R.I.S.C. – Mai bine previi decât să nu fii!”, „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”.

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:

1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;

2. Păstraţi-vă calmul!;

3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa dumneavoastră este mai importantă!

5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa.

6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!

Sfaturi pentru elevi, în caz de cutremur:

Dacă vă aflați la școală:

✓ adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;

✓ protejaţi-vă capul şi faţa;

✓ nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;

✓ cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;

✓ veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare. Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

✓ adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;

✓ staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute. Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

✓ opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;

✓ opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Informații suplimentare: https://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...