sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Casa Silion

ORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Casa Silion

Manej pentru cai, editură, întreprindere de transport auto şi birouri pentru Ministerul de Interne – acestea au fost destinaţiile pentru care a fost folosită Casa Silion în cei peste 100 de ani de existenţă. Monumentul istoric este localizat pe Strada I.C.Brătianu la numărul 18, în zona Liceului Pedagogic.

Imobilul figurează pe lista monumentelor istorice din Botoşani. Construcţia datează din jurul anului 1900 şi surprinde o arhitectură tip Secession, cu o faţadă în arc sprijinit pe două turnuri circulare dispuse lateral. În interiorul clădirii se află un hol foarte mare, iar de jur împrejur sunt dispuse camerele. Numele celui care a construit clădirea nu e cunoscut deoarece în acea perioadă breasla arhitecţilor era una slabă, majoritatea fiind de origine franceză.

Ridicată de ispravnicul târgului

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, târgul Botoşanilor era un oraş important al Moldovei. Nod comercial populat cu negustori bogaţi de origini diferite precum evrei, armeni, greci etc., dar şi cu familii boiereşti româneşti de renume, Botoşaniul a fost înţesat cu bijuterii arhitectonice, unele putând fi admirate şi în prezent.

Familia Silion era una dintre cele mai bogate familii boiereşti din oraş. Cu toate acestea, se ştiu destul de puţine lucruri despre această familie. În urma lor, au rămas câteva conace de la ţară, dar şi superba Casă Silion, aflată într-o zonă de lux a oraşului în acea perioadă, o zonă liniştită, cu puţine case şi grădini mari. Cel care a ridicat-o pare să fi fost Ştefan Silion, unul dintre cei trei fii ai spătarului Toader Silion. Ştefan Silion ajunsese la sfârşitul secolului al XIX-lea, la rangul de ispravnic şi deţinea o avere importantă, ceea ce i-a permis să ridice o astfel de construcţie. Casa a fost construită în jurul anului 1900.

Clădire folosită drept menaj pentru cai

Clădirea a aparţinut familiei Silion până în anul 1948 şi a fost folosită iniţial drept manej pentru cai. Despre spătarul Toader Silion se ştie că a avut trei fii: Ştefan, Costache şi Teodor. Primul său fiu a fost numit în slujbă la Isprăvnicia ţinutului Botoşani. A învăţat la Universitatea din Germania şi a devenit doctor de pravile. Mai apoi, Casa Silion a avut mai multe destinaţii, respectiv loc de desfăşurare a activităţii Ministerului de Interne – Inspectoratul Raional şi întreprindere de transport auto. La ora actuală, monumentul se află în proprietatea unei societăţi private.

Mascată de grădina neîngrijită, cu frumoasa fântână arteziană nefuncţională, năpădită de buruieni, cu statuia din mijlocul fântânii dispărută, cu statuile de la intrare care întâmpinau gazdele, având diverse părţi ale corpurilor lipsă, interiorul clădirii fiind şi el într-o stare jalnică, casa Silion îşi aşteaptă resemnată sfârşitul inevitabil, oraşul riscând să piardă o bijuterie arhitectonică, un punct de atracţie turistică.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...