vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTTânăr accidentat mortal în Anglia de un șofer băut cu BMW. Familia...

Tânăr accidentat mortal în Anglia de un șofer băut cu BMW. Familia are nevoie de ajutor

Răzvan Brumar, un tânăr din Botoșani a murit după ce a fost victima unui accident cumplit. Acesta era plecat la muncă în Anglia, unde lucra ca livrator.

Tânărul locuia de aproape 8 ani în Crewe, o localitate din centrul Angliei. Tânărul lucra ca livrator la câteva companii de mâncare, dar și la un magazin de electrocasnice. Potrivit unui ziar local, tânărul se îndrepta spre casă, pe o motocicletă, vineri aproape de miezul nopții. Când acesta se afla pe șoseaua A534, la intersecția cu un drum secundar, a fost lovit în plin de un autoturism BMW M2 de culoare albă, condus de un englez de 33 de ani, din Crewe. La fața locului au ajuns cadre medicale de la ambulanță și polițiști.

Răzvan Brumar
Locul unde s-a petrecut accidentul

Tânărul botoșănean a fost dus imediat la Spitalul Leighton, însă a decedat la scurt timp, din cauza traumatismelor severe.
Ulterior, polițiștii l-au reținut pe șoferul englez, acesta fiind acuzat de provocarea unui accident mortal sub influența alcoolului. A fost apoi eliberat pe cauțiune, iar acum poliția face apel la toți cei care ar putea avea informații despre modul exact de producere al accidentului.

Ajutor cerut pentru a-l repatria pe Răzvan Brumar

În tot acest timp, familia are nevoie de ajutor pentru repatrierea trupului neînsuflețit. ”Îndrăznesc să scriu aceste cuvinte pentru a apela la ajutorul dumneavoastră în strângerea unui fond pentru a reîpatria trupul lui BRUMAR RĂZVAN, decedat în urma unui tragic accident rutier în Anglia. Colegi, prieteni și toti cei care pot da o mână acestei mame cu grave probleme de sănătate vă rog din suflet haideți să o ajutăm.

BRUMAR VIORICA IBAN. RO63BTRLRONCRT0247210201 sau să o contactați personal la numărul de telefon 0040748157836 în Botosani.

Drum bun spre îngeri dragul nostru Razvan, nu te vom uita niciodată!”, este mesajul apropiaților pe rețelele de socializare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...