luni, iunie 5, 2023
AcasăLocalZeci de sancțiuni aplicate de polițiștii din Flămânzi. Un ieșean s-a ales...

Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii din Flămânzi. Un ieșean s-a ales cu o amendă consistentă

Acțiunile organizate de polițiști scot la iveală tot felul de abateri. Miercuri, pe 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au împânzit drumurile din zonă și au verificat mai multe mașini.

Operațiunea a urmărit prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră în rândul participanților la trafic. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost controlate 88 de autovehicule. În plus, neregulile constatate s-au soldat cu aplicarea a 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei. Patru dintre acestea, în valoare de 2.300 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul animalelor, iar două sancțiuni, în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul deșeurilor.

În timpul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul postului de Poliție Copălău au oprit pentru control, pe D.J 208 H, în comuna Copălău, o autoutilitară condusă de un bărbat de 41 de ani, din județul Iași, care transporta animale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ieșeanul nu deținea documente sanitar-veterinare, conform prevederilor legale, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.8 ° C
13.6 °
8.3 °
84 %
0.9kmh
43 %
lun
22 °
mar
23 °
mie
21 °
joi
23 °
vin
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la căldură, probabil. Ori o fi un semn că mai trebuie parcări.

EDITORIAL

Fără îndoială, vorbele marelui actor Ștefan Mihăilescu-Brăila rostite în memorabilul film „Secretul lui Bachus” pot fi extrapolate sau adaptate în multe domenii. Dintre toate...

EPIGRAMA ZILEI

Când tinerețea e pe ducă Și ne e groază-ntr-adevăr, Nu mai avem părul măciucă Ci doar ... măciuca, păr! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...