sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTHoț prins în flagrant de un polițist vigilent

Hoț prins în flagrant de un polițist vigilent

Un polițist vigilent a salvat o femeie care a ajuns sa fie victima unui hoț chiar sub ochii săi.

La data de 12 mai 2023, în jurul orei 16:00, inspector principal de poliție Arapașu Iustin, din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Grivița, din municipiul Botoșani, a observat, în zona unui bancomat, un tânăr, cunocut cu comportament infracțional, care supraveghea persoanele aflate la rând pentru a scoate bani.

Polițistul a rămas în apropiere, pentru a se asigura că tânărul respectiv nu va comite vreo faptă antisocială, iar în momentul în care ultima persoana se afla în fața bancomatului, tânărul de 32 de ani, profitând de neatenția acesteia, a introdus mâna în poșeta pe care o avea pe umăr și i-a sustras portofelul, moment în care, polițistul a acționat și l-a imobilizat.

Victima, o femeie de 71 de ani, din comuna Vlăsinești nu a suferit niciun prejudiciu în urma evenimentului.

În sprijinul polițistului au venit colegii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care l-au condus pe tânărul de 32 de ani la sediul poliției, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...