vineri, iunie 9, 2023
AcasăLocalBiciclist rănit după o manevră imprudentă (video)

Biciclist rănit după o manevră imprudentă (video)

Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident mai puţin obişnuit. Din cauza neatenţiei unui taximetrist, acesta s-a lovit în portiera deschisă de acesta. Incidentul putea fi mult mai grav, rana suferită de victimă fiind în zona gâtului. 

Potrivit martorilor, accidentul a avut loc la câţiva metri după trecerea de pietoni din zona Pieţei Mari. Biciclistul, în vârstă de 63 de ani, trecea pe lângă autoturismul taxi staţionat într-o zonă cu Oprirea Interzisă. Chiar în momentul în care biciclistul trecea prin dreptul maşinii, şoferul a deschis portiera. Venind din spate, biciclistul nu a mai putut evita impactul, lovindu-se cu gâtul de colţul portierei deschise. Acesta a fost proiectat pe asfalt, suferind o plagă în zona cu care s-a lovit de portieră.

Un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a ajuns în scurt timp la faţa locului. „Victima, un biciclist, a fost stabilizată la faţa locului şi ulterior transportată la Urgenţe, pentru mai multe investigaţii. La o primă evaluare a suferit o plagă la nivel gâtului. Bărbatul era conştient şi cooperant”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

biciclist

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
28.5 ° C
28.6 °
26.2 °
43 %
4.6kmh
80 %
vin
26 °
sâm
27 °
Dum
20 °
lun
12 °
mar
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La cum e traficul acum, îți trebuie ceva de citit care să nu te înveselească prea tare.

EDITORIAL

Când mă gândesc la greva generală din învățământul românesc, îmi vine în minte un neaoș banc autohton cunoscut de multă lume, dar interpretat până...

EPIGRAMA ZILEI

Marea mea nedumerire Tot nu s-a elucidat: Oare lanțul de iubire Poate fi sudat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...