vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTAcțiune antidrog într-un oraș din județ. Ce au făcut polițiștii

Acțiune antidrog într-un oraș din județ. Ce au făcut polițiștii

Drogurile și substanțele psihoactive au ajuns să se vândă prin mai toate localitățile județului. Din acest motiv, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune informativ-preventivă de amploare, în colaborare cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog. Operațiunea a avut ca scop principal informarea și educarea comunității locale.

cei de la Antidrog ies din ce în ce mai des pe străzi, alături de polițiști

Desfășurată în data de 17 mai 2023, acțiunea a implicat atât interacțiuni în trafic, cât și vizite la diverse societăți comerciale din zonă. Conducătorii auto au fost informați în legătură cu consecințele grave ale consumului de droguri în timpul conducerii unui vehicul. Polițiștii au subliniat că acest comportament reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră, punând în pericol nu doar viața consumatorului, ci și viața celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, polițiștii au vizitat societățile comerciale și localurile publice din Bucecea, unde administratorii au primit informații esențiale cu privire la responsabilitățile pe care le au în prevenirea consumului și comercializării de droguri și substanțe interzise. Aceștia au fost avertizați că tolerarea sau facilitarea unor astfel de activități ilegale poate duce la consecințe legale grave, precum trimiterea în judecată și aplicarea unor sancțiuni drastice.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...