spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTSprijin financiar oferit tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune

Sprijin financiar oferit tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune

S-a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 18-a ediție a Programului MOL, prin care se oferă sprijin financiar tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune.

MOL România și Fundația Pentru Comunitate, parteneri în acest program, au anunțat că tinerii talentați se pot înscrie în concursul de proiecte până pe data de 15 iunie inclusiv și pot obține sprijin financiar pentru a-și achiziționa materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru a susține cheltuielile de deplasare la concursuri, festivaluri
sau în cantonamente.

Programul MOL de promovare a talentelor a fost derulat anual, încă din 2006. În total, în această perioadă, a fost investit un buget de peste șase milioane de lei în susținerea a 3.340 de tineri talentați.

Ce presupune programul

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare de cel mult 10.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii
Transilvania din Cluj, la secțiunea „Artă”.

Din bugetul total disponibil pentru ediția a 18-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de
sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului.

Condiții de înscriere

Sunt eligibili sportivii și artiștii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, iar cei interesați pot depune proiectele online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 15 iunie 2023, inclusiv. Pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât și pentru echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de
viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2023 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obținut finanțare în anii anteriori, sunt invitați să se înscrie într-o categorie specială, destinată lor.

Solicitările pot fi depuse până la data de 15 iunie 2023, iar
detaliile programului pot fi găsite accesând https://www.pentrucomunitate.ro/ și https://molromania.ro/ro/.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.3 °
89 %
3.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...