joi, iunie 8, 2023
AcasăLocalRestaurarea Casei Memoriale „George Enescu” se apropie de final

Restaurarea Casei Memoriale „George Enescu” se apropie de final

Procesul de reabilitare a Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni, administrată de Muzeul Județean de Istorie, se apropie de final. În doar două luni,
constructorul a reușit să ajungă la un stadiu fizic de execuție a lucrărilor la
aproximativ 80%.

Prin acest proiect se restaurează zidăria, tâmplăria de lemn, atât cea interioară, cât și cea exterioară și se refac pardoselile și acoperișul. De asemenea, se refac aleile, rigolele și platformele din piatră naturală. Casa Memorială „George Enescu” nu a mai fost reabilitată din anii ”90, dar nici atunci nu au fost lucrări de anvergură.

Proiectul „History and Music – values that bring us together”, prin care se asigură finanțarea lucrărilor, vizează dezvoltarea economică și creșterea potențialului turistic al zonei eligibile transfrontaliere prin investiții comune în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural și istoric din Rezervația Orheiul Vechi – Republica Moldova și Casa Memorială „George Enescu” Liveni. În același timp, proiectul urmărește organizarea de activități de promovare și evenimente culturale comune.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
25 °
49 %
5kmh
49 %
joi
26 °
vin
26 °
sâm
26 °
Dum
26 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Important e că avem internet de viteză. Și e și ușor de reparat.

EDITORIAL

Luna în curs a debutat cu vești ce se vor mai degrabă corecte decât bune. Pentru că nu e nimic bun în faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Când despre-a lui iubită a aflat Că a umblat hai-hui și s-a … umflat, S-a supărat un pic și-a făcut bot Dar oful i-a trecut imediat După ce...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...