vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTDascălii din Botoşani anunţă că ies mâine în stradă. "Noi vrem să...

Dascălii din Botoşani anunţă că ies mâine în stradă. „Noi vrem să fie crescute salariile”

Sindicaliştii din educaţie au respins astăzi oferta propusă de Guvern pentru a renunţa la proteste, astfel că greva generală continuă.

Vineri, peste 500 de profesori vor picheta Instituția Prefectului din Botoşani. Aceştia cer creșterea veniturilor cu 25% și adoptarea unui act normativ prin care salariul unui debutant să devine egal cu salariul mediu brut pe economie.

„Toate școlile care mi-au transmis punctul de vedere până la prânz, ca eu să pot transmite Federației, au stabilit că la Botoșani se respinge oferta. Trebuie să vină o creștere salarială. Vorbim de inflație, care numai anul acesta e de 16%, iar în ultimii 3-4 ani e de cel puțin 50% în România. Ne uităm la prețurile din magazine care au luat-o razna și oricare om a fost amputat serios.

Noi vrem să fie crescute salariile, dar nu la timpul viitor. Când ajungem la viitor, niciodată nu se mai întâmpla. Noi vrem majorarea salariilor, dar această măsură să fie însoțită de un orizont, nu cum s-a făcut până acum cu Legea 153, cu 2%, 3%, 5%, numai creșteri care nu puteau fi identificate practic în timp”, a declarat Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ.

„Nu cerem decât respectarea legii”

El spune că guvernanții nu respectă legislația salarizării, întrucât formula de calcul nu ține cont de creșterea salariului minim pe economie.

„Începând cu anul 2023, pentru salariile noastre se va înmulți coeficientul cu salariul minim garantat, ori salariile noastre sunt calculate la 2500 și nu la 3000 de lei cum sunt acum. Practic trebuie o creștere de 20% numai ca să respecte legea. Nu cerem decât respectarea Legii 153, iar guvernanții să nu mai dea tot soiul de ordonanțe. Oferta de aseară nu a acordat nicio majorare salarială, ci o formă de protecție socială, instituind o categorie socială în rândul profesorilor”, a explicat sindicalistul.

Ce ofertă a înaintat Executivul

Guvernul a anunțat astăzi că le oferă cadrelor didactice vouchere de 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie. De asemenea a fost lansat o propunere care presupune modificarea noii legi a salarizării, pentru ca tot personalul din învățământ să beneficieze de creșteri salariale proporționale.

„Guvernul României dorește să crească salariile profesorilor. Mai mult decât atât, dovada concretă a măsurilor pe care Guvernul vrea să le ia în acest sens este că așa cum s-a anunțat public, până în data de 15 iulie va fi gata proiectul care vizează noua lege a salarizării, în care educația se regăsește ca prioritară și care va sta la baza discuțiilor cu toți cei interesați, inclusiv cu liderii sindicatelor din educație.

Astfel încât, la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară, în toamnă, această lege a salarizării care să regăsească inclusive creșterile salariale așteptate și solicitate în educația, să poată să devină realitate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Peste 3.500 de angajați din învățământ, din județul Botoșani, dintre care aproximativ 2.800 de cadre didactice au intrat de luni în grevă generală. Evaluarea Națională care ar fi trebuit să fie susținută de elevii de clasa a VI-a s-a amânat pentru perioada 30 – 31 mai din cauza protestului general.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...