vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTScandal monstru la Urgenţe provocat de un şofer beat (audio)

Scandal monstru la Urgenţe provocat de un şofer beat (audio)

Tânărul care joi seară s-a răsturnat cu maşina pe Calea Naţională s-a ales cu un dosar penal. Nu înainte, însă, de a provoca un scandal monstru la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Şoferul de 33 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a fost scos de pompieri dintre fiarele contorsionate ale maşinii după ce a lovit scuarul unui tramvai şi s-a răsturnat. Ulterior, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,86 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii l-au condus apoi la Urgenţe, unde bărbatul a devenit extrem de recalcitrant şi a făcut un scandal monstru. Omul a ţipat în continuu la poliţiştii care l-au dus la spital pentru a da probe de sânge. Acesta a refuzat în mod repetat să se supună cererilor oamenilor legii şi ţipa la toată lumea.

“Ţipa în continuu la poliţişti să îi aducă permisul. Că el acceptă să dea probe de sânge doar dacă îi aduc permisul. Înjura, ţipa, de faţă cu cadrele medicale, cu alţi pacienţi”, a relatat unul din martorii incidentului.

Dosar penal deschis de poliţişti

Oamenii legii şi-au păstrat totuşi calmul, pentru a nu inflama şi mai mult spiritele. În ciuda afirmaţiilor curajoase făcute de faţă cu poliţiştii, că el nu este „găină”, scandalagiul s-a ales cu un dosar penal. “În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...