vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTCâțiva șoferi au vrut să impresioneze, dar au dat de necaz. Două...

Câțiva șoferi au vrut să impresioneze, dar au dat de necaz. Două instituții s-au pus pe capul lor

Vineri, pe 2 iunie a.c., în intervalul orar 19:00 – 00:00, polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au organizat o acțiune în municipiul Botoșani, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 56 de autovehicule, printre care și motociclete, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei.

Dintre sancțiuni, cinci au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice ( folii, sisteme de evacuare modificate și lumini neomologate), totodată fiind reținute și certificatele de înmatriculare.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.6 °
6.6 °
86 %
4.7kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...