marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTMANAGERUL SPITALULUI JUDEȚEAN A DEMISIONAT (video)

MANAGERUL SPITALULUI JUDEȚEAN A DEMISIONAT (video)

Managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Doina Caba, a demisionat. La fix o oră de la începerea protestului din curtea Spitalului Județean, managerul Doina Caba a coborât în fața protestatarilor și a spus că demisionează din funcție.

Anunțul a venit de ziua ei de naștere, chiar în momentul în care în fața biroului acesteia a fost adusă o cruce și o coroană.

„Adevărul este că vă mulțumesc frumos, nu găseam niciun motiv să prezint demisia. Am demisia pe masă, cu cea mai mare satisfacție v-o înaintez”, a transmis Doina Caba.

Niciun reprezentant de la CJ, care este ordonatorul principal de credite, nu a fost prezent la protest să discute cu cei nemulțumiți.

“Spitalul Județean prin conducere și prin personal are foarte multe proiecte în derulare. S-au pregătit pentru proiecte și îi rog pe colegii mei să aplece cu același interes pentru rezolvarea problemelor pentru Spitalul Județean, să îmbunătățim serviciile pentru pacienți, pentru că si eu am spus dintotdeauna că rolul nostru aici este să servim pacientul. Și sper în continuare ca activitatea la spitalul județean să se desfășoare în condiții normale pentru pacienții aparținători și nu în ultimul rând pentru personal”, a mai spus Doina Caba.

„Nu pot sta nicăieri acolo unde nu sunt dorită”

De asemenea, Doina Caba a mai precizat faptul că înțelege nemulțumirea salariaților, iar dacă aceștia consideră că demisia managerului va rezolva problemele spitalului, asta va face. Doina Caba a mai precizat și că nu poate sta acolo unde nu este dorită.

“Eu le înțeleg la salariați nemulțumirea pentru că ieri în ședința de comitet director s-a luat decizia de se acorda sporurile care se încadrează în articolul 125 din legea 153, respectiv încadrarea în 30% a procentului sporurilor în salariul de bază. Aceste sporuri se calculează pe an bugetar, dar de la începutul anului până în prezent aceste sporuri au fost depășite și pentru a recupera și a ne încadra noi în cadrul legal, s-a luat decizia acordării sporurilor la minimul la care legislația. Aceasta este măsura care ne lasă pe noi legislația în acest moment pentru a reduce din cheltuielile spitalului.

Mie îmi pare rău de această situație că pare necunoscută sau neinformată pentru salariați. Aceste discuții s-au discutat de la începutul anului în toate comisiile, comitetele pe care spitalul le poate organiza și la care conform legislației managerul participă. Dintotdeauna am zis și este fix principiul meu de bază: nu pot sta nicăieri acolo unde nu sunt dorită. Eu am încercat orice negocieri, am și chemat prim directorul medical o delegație, pentru că protestul este spontan, am invitat sindicatul să negociem, iar sindicatul a spus că nu ei au organizat. Atunci am rugat o delegație care reprezintă personalul care a intrat în protest spontan să vină la manager să negocieze. Recunosc că de aici primele strigăte sau nemulțumiri nu le-am auzit, nu se aude decât sonorul ridicat.

Am coborât jos, am încercat să explic, în momentul în care au considerat că demisia managerului poate rezolva problemele spitalului județean, n-am nicio problemă”, a explicat Doina Caba.

„Va trebui să-mi depun astăzi demisia pentru că am promis, dintotdeauna m-am ținut de promisiuni”

Potrivit contractului de administrare, Doina Caba își va depune astăzi demisia, iar în 30 de zile contractul de management a managerului de la spitalul județean încheiat cu președinta Consiliului Județean va înceta.

Astăzi depun demisia la Consiliul Județean. Probabil conform contractului meu de administrare trebuie să anunț ordonatorul principal de credit cu care eu am contract de management cu 30 de zile înainte. Deci, va trebui să-mi depun astăzi demisia pentru că am promis, dintotdeauna m-am ținut de promisiuni și probabil în 30 de zile contractul de management a managerului de la spitalul județean încheiat cu doamna președintă de la Consiliul Județean va înceta”, a spus în încheiere Doina Caba.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
53 %
4.5kmh
63 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...