joi, septembrie 28, 2023
AcasăLocalDouă zile memorabile pentru botoșănenii iubitori de folclor (video)

Două zile memorabile pentru botoșănenii iubitori de folclor (video)

Botoșaniul a devenit pentru două zile capitala  folclorului românesc. Ediția a doua a Festivalului Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă” a ajuns la sfârșit după două zile memorabile pentru iubitorii de folclor.

Botoșănenii s-au adunat și ieri după amiază în intersecția Pietonalului Unirii cu Bulevardul „Mihai Eminescu” pentru a lua parte la ultimele momente artistice ale evenimentului organizat în memoria lui Ioan Cobâlă.

Artiști de calibru au evoluat pe scena de pe Bulevard

Astfel, în cea de a doua seară a festivalului, au evoluat artiștii Ansamblului „Busuiocul” din Bacău, precum și soliștii vocali și instrumentiști, printre aceștia se numără Alexandru Pugna, Dan Doboș, Pamfil Roată, Alina Huțu, Loredana Călin, Brândușa Covalciuc Ciobanu, Elisabeta Șeremet, Teodor Gireadă, dar și interpreta de muzică populară Silvia Semeniuc care a și prezentat evenimentul.

Dacă prima zi a stat sub semnul ghinionului cu ploaia torențială pe care botoșănenii au ales să o înfrunte, a doua zi vremea a ținut cu organizatorii. Totuși, botoșănenii au fost mai reținuți în a ieși din casă, numărul mic de spectatorii fiind determinat în mare parte de amenințarea unei alte ploi.

Scaunele au stârnit din nou revoltă

Cele aproape 200 de scaune oferite pe principiul ,,primul venit, primul servit” au fost ocupate în totalitate și de această dată. Doar că zona cu scaune a fost delimitată cu garduri, iar mulți participanți au asistat la concert dincolo de aceste, la fel ca în prima seară. Această organizare a stârnit revoltă și aseară în rândul celor de după gard.

,,Am trecut înainte cu oră jumate prin zonă și oamenii erau veniți să își prindă scaun. De ce nu s-a pus o oră fixă la care să se permită accesul tuturor pentru a avea șanse cât de cât egale. Nu e corect, chiar nu este. Și de ce nu s-au pus mai multe, loc era suficient”, a spus o tânără din public.

 

Standuri cu preparate tradiționale, plăcinte, cozonac, alivenci, caș, miere de la producătorii locali, dar și cu obiecte de decor cu specific tradițional și icoane au fost amplasate de Pietonalul Unirii. Aceste standuri fiind la îndemâna celor care au vrut să completeze și culinar experiența tradițional românească.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
20.5 ° C
22.1 °
17.8 °
34 %
2.2kmh
0 %
joi
27 °
vin
28 °
sâm
28 °
Dum
21 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

La Tudora s-a discutat de autostrada care va trece odată și odată pe lângă comună. Toată lumea a fost foarte interesată.

EDITORIAL

Deși a trecut, iată, mult timp de la tragica dispariție a Alexandrei Ivanov, în fața Maternității ard necontenit candele și lumânări, altarul improvizat fiind...

EPIGRAMA ZILEI

Celor care ați mai sperat, Crud am să vă dezamăgesc : Ion, cu capul cel tăiat Nu e din neamul ... Iliesc! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...