vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTDespărțire urmată de o răzbunare cu foc. Ce a pățit piromanul

Despărțire urmată de o răzbunare cu foc. Ce a pățit piromanul

A vrut să se răzbune pe o femeie care l-ar fi despărțit de concubină, dar s-a ales până la urmă cu o condamnare penală și cu o notă de plată destul de consistentă. Este isprava unui bărbat, care în vara acestui an a incendiat un depozit de furaje din comuna Havârna.

Cioban la o stână din Negreni, Costel R. trăia în concubinaj de mai bine de cinci ani cu o tânără care i-a adus pe lume trei copii. Doar că în decembrie 2022 tânăra l-a părăsit în favoarea altui bărbat. Din vorbă în vorbă, Costel R. a aflat că cea care i-ar fi făcut cunoștință partenerei sale cu noul iubit a fost tocmai o vecină, care ar fi urmărit să-i despartă. Așa că a decis să se răzbune pe aceasta din urmă.

Planul a fost dus la îndeplinire în seara zilei de 4 iulie a.c., când Costel R. a mers pe câmpuri mai bine de 5 kilometri, a intrat în curtea vecinei și a incendiat depozitul de furaje. Focul a fost observat de niște localnici, care au dat imediat alarma, iar flăcările au fost stinse înainte de a mistui întreaga gospodărie. În urma incendiului au fost distruși 235 de baloți de fân, 100 de baloți de ovăz și 4000 kg de lucernă, cumulând aproximativ 17.500 de kg.

Dat în vileag, Costel R a fost acuzat de distrugere prin incendiere, trimis în judecată și condamnat de Judecătoria Darabani la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare. În plus, el va trebui să-i plătească vecinei 28.000 lei cu titlu de daune materiale. Pronunțată marți, pe 19 septembrie a.c., sentința nu este definitivă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
71 %
3.1kmh
100 %
vin
13 °
S
16 °
D
11 °
lun
13 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

În urmă cu un sfert de veac am intrat în câmpul muncii. Eram tânăr, plin de energie și speranțe și visam să schimb lumea...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...