marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTFemeia din Botoșani care a inventat ciorba rădăuțeană a ajuns pe Netflix

Femeia din Botoșani care a inventat ciorba rădăuțeană a ajuns pe Netflix

Botoșăneanca care a inventat celebra ciorbă rădăuțeană a ajuns pe Netflix. Producătorul și regizorul Charlie Ottley a spus că este un privilegiu că se află aproape de cea care a inventat această ciorbă apreciată peste tot în lume. 

Serialul documentar „Flavours of Romania” poate fi vizionat pe Netflix. Recent, pe pagina de socializare a emisiunii a apărut o secvență din documentar în care este prezentată renumita Ciorbă Rădăuțeană, inventată de Cornelia Dumitrescu, originară din Botoșani. Ciorba a fost inventată botoșăneancă pe vremea când lucra la un restaurant din județul Suceava.

Seria include câte un episod pentru fiecare regiune istorică a României și promovează tradiții, obiceiuri, elemente naturale și culturale, precum și gastronomie.

În cei 10 ani de când a descoperit România, Charlie Ottley a realizat trei serii importante de documentare difuzate pe tot globul: „Wild Carpathia”, „Flavours of România” și „România, redescoperă-te”, scrie suceavalive.ro.

Cornelia Dumitrescu, astăzi în vârstă de 77 de ani, s-a născut în Mihăileni, județul Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
71 %
7.4kmh
99 %
mar
24 °
mie
25 °
J
27 °
vin
19 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...