luni, iunie 16, 2025
AcasăLocalMotociclist acroșat într-o intersecție

Motociclist acroșat într-o intersecție

Un motociclist a fost preluat de o ambulanță după ce a fost acroșat într-o intersecție din oraș.

Accidentul a avut loc în intersecția din dreptul parcării principale de la Botoșani Shopping Center. Un motociclist ce se deplasa pe strada Sucevei a fost acroșat de un autoturism marca Audi, care a ieșit din parcarea centrului comercial. În urma unui apel la 112, la locul accidentului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.

”La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent. Victima a primit primul ajutor, ulterior refuzând transportul la Urgențe, pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, coordonator în cadrul dispeceratului SJA-SMURD.

Polițiștii au ajuns la fața locului și au început cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Foto: Cristina Ungureanu

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
12.8 °
82 %
1.6kmh
0 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
24 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...