sâmbătă, august 2, 2025
AcasăLocalOctogenar salvat de la moarte de instictul de supravieţuire

Octogenar salvat de la moarte de instictul de supravieţuire

Un octogenar curajos a reușit să-și salveze propria viață după ce a căzut în baie. Aflat singur în locuința sa, bătrânul a găsit resursele necesare să lovească în podeaua camerei pentru a atrage atenția vecinului de sub el.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Ştefan Luchian, din Botoşani. La un moment dat, după miezul nopţii, bătrânul de 80 de ani a vrut să meargă la baie, dar i s-a făcut rău şi a leşinat. Căzut pe podeaua din baie, acesta s-a văzut în imposibilitatea de a se mai ridica. Realizând că ar putea fi prea târziu până cineva ar realiza că are o problemă, acesta a încercat să se ajute singur.

În disperare de cauză, bătrânul a început să bată cu pumnul în podeaua băii. În ciuda faptului că erau câteva ore trecute de miezul nopţii, vecinul de sub apartamentul lui a auzit zgomotele.

Alertat de sunetele neobișnuite produse de octogenar, acesta a apelat imediat serviciul de urgență 112. La faţa locului au ajuns echipaje de pompieri, poliţie şi ambulanţă. Pompierii au intervenit rapid pentru a deschide ușa, după care bătrânul a ajuns în grija cadrelor medicale. “Cu toate că momentul a fost plin de tensiune, bătrânul a fost găsit într-o stare stabilă. Avea toate funcțiile vitale în parametri normali. Din fericire a avut prezenţa de spirit de a face totul pentru a se salva”, a precizat Ovidiu Caia, ambulanţier în cadrul SJA Botoşani.

După ce a primit primul ajutor în apartamentul său, bătrânul a refuzat transportul la spital, starea lui fiind una stabilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.1 ° C
17.7 °
14.4 °
92 %
1.2kmh
7 %
S
31 °
D
32 °
lun
30 °
mar
33 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil aşa răsar tot mai multe trotinete în oraş.

EDITORIAL

Nu sunt fan Jennifer Lopez, însă concertul din România n-a reușit să treacă pe sub radarul intereselor subsemnatului. Criza e din ce în ce...

EPIGRAMA ZILEI

E tânără și frumoasă, Deci arată foarte bine Însă sânii ei se lasă... Pipăiți de fitecine!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...