vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocalBotoșănenii au de primit zeci de milioane de lei pentru concedii medicale

Botoșănenii au de primit zeci de milioane de lei pentru concedii medicale

Angajatorii, dar și angajații botoșăneni, au de primit zeci de milioane de lei pentru concedii medicale efectuate, dar nedecontate încă. 

Bugetul tot mai redus la nivel național duce la întârzieri mari la decontarea concediilor medicale în județul Botoșani.

Casa de Asigurări de Sănătate are restanțe la plata concediilor medicale din luna august a anului 2023. Reprezentanții CJAS Botoșani spun că nu sunt fonduri pentru plata acestor concedii, iar situația este întâlnită la nivel național.

”Avem un sold la 31 decembrie de 25 milioane lei, urmare a nealocării de fonduri pentru plata acestor concedii medicale pentru Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, situație care se găsește la nivel național. Nu suntem noi o excepție”, a precizat Alina Mustiață.

Potrivit legii, angajatorii sunt obligați să achite salariaților contravaloarea concediilor medicale, până la primirea fondurilor de la Casa de Asigurări de Sănătate. Ulterior, aceștia așteaptă și jumătate de an sumele cuvenite de la CAS. Situația devine, însă, tot mai problematică, mai ales pentru companiile mici. “Pe noi astfel de sume de bani, blocate chiar și jumătate de an, ne pot destabiliza financiar. Angajatul ne reclamă imediat dacă nu îi dăm banii. Dar pe noi CAS nu ne plătește cu lunile. Unde să reclamăm? Ridică din umeri si spun că asta e situația, la nivel național, nu sunt bani”, a spus patronul unei societăți.

Anul trecut, la nivelul județului Botoșani au fost eliberate peste 44.000 concedii medicale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...