luni, iunie 16, 2025
AcasăLocalPS Nichifor Botoșăneanul a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici...

PS Nichifor Botoșăneanul a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici din județ

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Canaanencei), 18 februarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la paraclisul Parohiei „Sfânta Muceniță Varvara” din Dragalina, comuna Hlipiceni, județul Botoșani. Tot aici, Preasfinția Sa a binecuvântat piatra de temelie pentru noua biserică parohială, care va înlocui vechiul lăcaș de rugăciune.

Potrivit doxologia, în ultima duminică dinaintea începerii perioadei Triodului, credincioșii din localitatea Dragalina s-au adunat pentru câteva clipe de tihnă duhovnicească la paraclisul Parohiei „Sfânta Varvara”, rugându-se în cadrul Sfintei Liturghii împreună cu PS Nichifor Botoșăneanul. Alături de ierarh au mai slujit pr. Petru Fercal, protopop de Botoșani, și pr. Andrei Coșoreanu, parohul comunității. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup format din tineri teologi, dirijat de prof. Gheorghiță Bulboacă, cadru didactic la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” Botoșani.

După oficierea Sfintei Liturghii, cei prezenți s-au îndreptat spre locul unde se va construi noua biserică parohială. Conform prevederilor liturgice, PS Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat piatra de temelie cu apă sfințită și untdelemn, iar după ce a fost așezată în fundația Sfântului Altar, credincioșii au acoperit piatra cu nisip și ciment.

Printre ctitorii noului sfânt lăcaș se numără și părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale, fiu al acestor meleaguri. Parohia botoșăneană închinată Sfintei Mucenițe Varvara numără în prezent aproximativ 100 de familii, potrivit sursei citate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.2 ° C
17.6 °
16.1 °
65 %
2.1kmh
0 %
D
17 °
lun
27 °
mar
23 °
mie
24 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...