joi, mai 1, 2025
AcasăLocalDoliu la Colegiul Eminescu. Un profesor a murit subit

Doliu la Colegiul Eminescu. Un profesor a murit subit

Învățământul botoșănean este în doliu după ce un profesor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” (CNME) a decedat la vârsta de doar 50 de ani. 

Cadrul didactic a decedat la domiciliu, în urma unei afecţiuni cronice care s-a agravat brusc. Profesor în cadrul Catedrei de Engleză a Colegiului, Marius Barczak s-a simţit rău în cursul zilei de joi, iar un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a fost solicitat la domiciliu de către soţia sa, şi ea cadru didactic. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic. Profesorul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare au fost fără succes.

Întreg colectivul de profesori este alături de colega lor, care trece prin momente cumplite. “Cu toţii suntem marcaţi de acest eveniment tragic. Suntem alături de colega noastră, Dana Barczak, în aceste clipe grele, cauzate de pierderea prematură a soţului”, a precizat profesor Cristina Chiriac, directorul CNME.

Dumnezeu să îl ierte!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
17.6 °
15.6 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
16 °
J
24 °
vin
19 °
S
24 °
D
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...