joi, iunie 19, 2025
AcasăLocalDescarcerare chemată pentru un copil prins în bicicletă

Descarcerare chemată pentru un copil prins în bicicletă

Pompierii botoşăneni au avut parte, în weekend, de un caz mai puţin obişnuit. Echipajul de descarcerare al ISU a fost solicitat în judeţ de către familia unui copil rămas captiv în propria bicicletă.

Incidentul a avut loc duminică, în localitate Tudora. Un copil de 12 ani încerca să îşi repare bicicleta în curtea casei părinţilor. Doar că la un moment dat, rudele au fost alertate de strigătele băiatului. Acestea au mers în curte, unde copilul speriat le-a spus că nu îşi mai poate scoate mâna de la roata bicicletei. Din câte se pare, acesta şi-a prins un deget la discul de frână.

Atât copilul, cât şi rudele acestuia au încercat, în primă instanţă, să deblocheze degetul, însă ţipetele de durere ale băiatului i-au făcut să abandoneze ideea. Una dintre rude a sunat, ulterior, la 112, cerând ajutorul pompierilor. Un echipaj de descarcerare a fost trimis la faţa locului, pentru a încerca deblocarea mâinii. Din fericire, până la sosirea pompierilor, fratele mai mare al băiatului a reuşit să elibereze mezinul familiei din capcana bizară. Acesta a demontat roata bicicletei şi a reuşit să desprindă şi discul frânei de pe roată, care presa degetul fratelui.

Ajunşi la faţa locului, pompierii militari au constatat că minorul era stabil şi nu prezenta vreun traumaism care să necesite transportul la spital, acesta fiind doar speriat în urma incidentului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
25.5 ° C
25.6 °
25.5 °
50 %
4.9kmh
57 %
J
27 °
vin
21 °
S
20 °
D
24 °
lun
29 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

De când cu multiculturalismul ăsta, nici cireşele nu mai ştiu de unde vin.

EDITORIAL

Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...

EPIGRAMA ZILEI

Soluția câștigătoare Ca să armonizezi aste pătrimi Este doar una, Nicușoare: Să-i descompui în factori primi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...