duminică, septembrie 14, 2025
AcasăLocalȘofer cu o alcoolemie uriașă, scos din trafic de polițiști

Șofer cu o alcoolemie uriașă, scos din trafic de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, miercuri, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică de aproape trei ori mai mult decât valoarea care face diferența între infracțiune și contravenție. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
16.7 ° C
16.7 °
16.6 °
83 %
6.1kmh
28 %
D
28 °
lun
19 °
mar
25 °
mie
17 °
J
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...