duminică, august 24, 2025
AcasăLocalLecții de prim ajutor pentru elevii din Botoșani (video)

Lecții de prim ajutor pentru elevii din Botoșani (video)

Zeci de elevi de la un liceu din Botoşani au primit lecţii despre acordarea primului ajutor. Cursurile de prim ajutor au fost predate de către medicii și asistenții UPU–SMURD.

Acțiunea, iniţiată de medicul-şef UPU-SMURD, are ca scop educarea tinerilor din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator.

De această dată, de cursuri au beneficiat peste 60 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic Elie Radu Botoşani. Patru asistenţi din cadrul serviciului de urgenţă, coordonaţi de medicul şef, au ţinut lecţii timp de două zile în cadrul unităţii de învăţământ.

„Deşi am venit cu toţii din timpul liber, consider că e un timp folosit constructiv. Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier. De aceea eu cred că orice persoană instruită temeinic în acest sens poate salva o viaţă”, a precizat medicul primar Ramona Elena Guraliuc, coordonator UPU-SMURD Botoşani.

Acţiunea a avut loc în săli de clasă unde s-au adunat grupele de elevi cărora li s-a explicat, apoi au exersat pe manechine speciale tehnicile de a reda funcțiile vitale ale organismului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
11.1 ° C
11.1 °
9.4 °
79 %
2.7kmh
97 %
D
19 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
28 °
J
32 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...