miercuri, octombrie 22, 2025
AcasăLocalDramă într-o familie din județ. Fiu descoperit fără suflare de tată

Dramă într-o familie din județ. Fiu descoperit fără suflare de tată

Descoperire macabră, luni seară, într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat din comuna Vorniceni și-a găsit fiul fără suflare într-un ștreang.

Nenorocirea a avut loc chiar în gospodăria familiei, în marginea localității Vorniceni. Potrivit apropiaților, bărbatul, de 45 de ani, suferea de o serie de afecțiuni psihice de mai mult timp. În cursul după-amiezii de luni acesta a ieșit din casă, fără a spune exact ce destinație are. Observând că nu se mai întorcea acasă, tatăl acestuia a început să îl caute, iar la scurt timp a avut parte de o imagine de coșmar.

Bărbatul și-a găsit fiul, fără suflare, într-o anexă a gospodăriei. Acesta și-a improvizat un ștreang, pe care l-a agățat de o grindă și apoi și l-a pus în jurul gâtului. Disperat, tatăl acestuia a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale.

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic, însă din păcate cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. Ulterior trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de medicii legiști. “A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost solicitată efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
5.5 ° C
5.6 °
5.5 °
89 %
1.5kmh
0 %
mie
17 °
J
18 °
vin
18 °
S
13 °
D
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Recenta declarație a președintelui Nicușor Dan în legătură cu intenția de legiferare în CSAT a implicării SRI în procesul de combatere a corupției a...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...