miercuri, septembrie 3, 2025
AcasăLocalPompierii botoșăneni resădesc speranța în sufletele victimelor inundațiilor din Slobozia Conachi (VIDEO)

Pompierii botoșăneni resădesc speranța în sufletele victimelor inundațiilor din Slobozia Conachi (VIDEO)

Pompierii botoșăneni și-au început, vineri dimineață, misiunea în sprijinul oamenilor din județul Galați, afectați de inundații. Aceștia intervin, încă de la primele ore, în localitatea Slobozia Conachi, pentru evacuarea apei și mâlului din locuințe și gospodării și fac tot posibilul pentru a salva și bunurile oamenilor.

O parte dintre pompierii din Botoșani au mai avut astfel de misiuni și știu că în aceste situații, sprijinul moral este la fel de important ca ajutorul material. Pe lângă efortul fizic, aceștia oferă suport emoțional și daruri pentru copii.

Prin acțiunile pe care le desfășoară, cei 32 de salvatori botoșăneni, alături de colegi din alte 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, BV, CJ, CT, DJ, GR, GJ, HD, IS, MH, MM, MS, OT, PH, SB, SM, SV, TM, TR, VL, BIF) și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, contribuie la efortul comun de a restabili normalitatea în zonele afectate.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
43 %
3.2kmh
0 %
mie
32 °
J
33 °
vin
33 °
S
33 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au observat și sucevenii că parcăm corect și elegant.

EDITORIAL

Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...

EPIGRAMA ZILEI

Prin magistrat se înțelege Un om preocupat de lege Doar că-i musai să vă spui, Fiecare-n legea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...