duminică, august 24, 2025
AcasăLocalBotoșăneni taxați pentru sacii de moloz aruncați la întâmplare

Botoșăneni taxați pentru sacii de moloz aruncați la întâmplare

Botoșănenii care abandonează deșeuri pe domeniul public au intrat în vizorul polițiștilor locali.

În ultimele săptămâni, un accent deosebit a fost pus pe combaterea depozitării necorespunzătoare a deșeurilor provenite din lucrări de construcții și renovări. Polițiștii au monitorizat zone precum Parcul Tineretului, străzile Vîrnav, General Gheorghe Avramescu, Curcubeului și Trandafirilor, unde au fost identificate 12 cazuri în care botoșănenii au lăsat saci cu moloz și alte resturi pe spațiul public, pe trotuare sau spații verzi.

„În conformitate cu prevederile art. 76, alin. 2 lit. a din H.C.L. nr. 130/2020 – Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public de salubrizare din municipiul Botoșani, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 4000 lei și a fost dispusă măsura igienizării zonelor afectate de depozitarea neconformă a deșeurilor”, au spus polițiștii locali.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
11.1 °
68 %
1.4kmh
94 %
D
18 °
lun
24 °
mar
28 °
mie
30 °
J
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...