miercuri, septembrie 17, 2025
AcasăLocalÎn stare gravă după o noapte sub cerul liber

În stare gravă după o noapte sub cerul liber

Un bărbat a zăcut inconştient câteva ore sub cerul liber, fiind adus la spital în stare de hipotermie severă.

În vârstă de 59 de ani, din Călăraşi, acesta a fost găsit într-un şanţ de pe marginea drumului, aproape de casa lui. Bărbatul a fost găsit la primele ore ale dimineţii, de câţiva vecini. Iniţial aceștia l-au dus în casă, în speranţa că se va mai încălzi şi îşi va reveni. Când au văzut că acesta nu dădea niciun semn că s-ar simţi mai bine, oamenii au apelat serviciul 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, bărbatul fiind găsit în comă. „Pacientul era comatos, temperatura corpului nemăsurabilă şi glicemia foarte mică”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani. Acest a fost adus la Urgenţe, unde a fost introdus într-o pătură specială pentru ridicarea temperaturii cu un grad pe oră, starea lui fiind una foarte gravă.

Ce înseamnă o hipotermie

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
17.2 ° C
18.6 °
15.5 °
86 %
1kmh
75 %
mie
20 °
J
19 °
vin
23 °
S
27 °
D
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...