duminică, septembrie 7, 2025
AcasăLocalAtelier de muzică psaltică organizat la Botoșani

Atelier de muzică psaltică organizat la Botoșani

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani organizează, pe 14 noiembrie 2024, cea de-a doua ediție a Atelierului de Muzică Psaltică la Biserica Sf. Ioan Botoșani.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani, cu Protopopiatul Botoșani și cu Biserica Sfântul Ioan Botoșani.

„Atelierul își propune să atragă cât mai mulți doritori”

Cursul va fi susținut de lectorul universitar doctor Adrian Sîrbu de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

„Atelierul își propune să atragă cât mai mulți doritori de a desluși tainele muzicii psaltice și de aceea se adresează elevilor, studenților, cântăreților bisericești, diaconilor, preoților și tuturor celor interesați de acest domeniu cultural, indiferent de nivelul de pregătire”, au transmis organizatorii.

Mai multe detalii se pot obține la 0742.809.848 și 0749354450, între orele 09:00 – 16:00, până la data de 10 noiembrie. Botoșănenii trebuie să știe că numărul de locuri este limitat.

Înscrierile se fac completând formularul:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfmPvIKOTErWi55bdQtxE3lbGeuAKTvXYIfXB2Pzuh7RmDURg/viewform?fbclid=IwY2xjawGgJy5leHRuA2FlbQIxMAABHdx4dhBCQ_HzXp-ZNtnh1z4wEoYWhAuoS_jv2VJkRYFG2UiPcv0zP0ig3Q_aem_-eeVWX-7e82FiEgeO6az8A

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
77 %
1.5kmh
17 %
D
26 °
lun
29 °
mar
31 °
mie
33 °
J
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...