miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalCălătorie pe bicicletă terminată tragic

Călătorie pe bicicletă terminată tragic

Un botoşănean a avut parte de o moarte bizară, în apropiere de propia casă, după un drum pe bicicletă terminat tragic.

Incidentul a avut loc în localitatea Sârbi, din comuna Vlăsineşti, în dimineaţa zilei de luni. Un bărbat, de 56 de ani, se îndrepta spre casă, pe bicicletă, aşa cum se deplasa de cele mai multe ori. La un moment dat, însă, se pare că acestuia i s-a făcut rău şi a ajuns cu tot cu bicicletă în afara drumului. Bărbatul a dat peste un gard de sârmă, în care a rămas prins, cu tot cu bicicletă. Acesta a ramas sprijinit cu pieptul pe sârma ghimpată şi acolo inima lui s-a oprit. A fost zărit, câteva minute mai târziu, de un vecin. Acesta a observat că bărbatul nu mai răsfla şi a apelat imediat serviciul 112. În scurt timp, la faţa locului un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

Cu ajutorul unor vecini, cadrele medicale l-au desprins pe bărbat de pe gard şi au început imediat manevrele de resuscitare la faţa locului. „Bărbatul nu prezenta funcţii vitale la sosirea echipajului medical. Era în asistolie. Au fost efectuate manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, dar din păcate nu a putut fi reanimat. A fost declarat decesul la faţa locului”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au ajuns la fața locului. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili exact ce a dus la accidentul tragic de bicicletă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
19.4 °
45 %
3.6kmh
52 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...