miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalScandal matinal în a treia zi de Crăciun. Spiritele s-au încins în...

Scandal matinal în a treia zi de Crăciun. Spiritele s-au încins în centrul orașului

În dimineața celei de-a treia zile de Crăciun s-au încins spiritele între mai mulți tineri botoșăneni.

Incidentul a avut loc în zona Casei Sindicatelor, iar la câțiva pași de locul altercației se află mai multe cluburi, unde cel mai probabil tinerii au chefuit până dimineață. Astfel, alarma a fost dată de polițistul local care monitoriza sistemul de supraveghere public, iar patrulele Poliției Locale și cele ale Poliției municipiului Botoșani s-au deplasat la fața locului.

A treia zi de Crăciun începută cu amenzi de peste 3.000 de lei 

După calmarea spiritelor, polițiștii au identificat și sancționat 10 tineri cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani. Șapte dintre tinerii implicați provenind din comuna Albești și trei din Corni.

„Polițiștii locali (…) au aplicat un număr de 7 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 3.200 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.
61/1991 – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fapte vizualizate și prin intermediul camerelor de supraveghere din zonă. Alte trei persoane participante la conflict au fost sancționate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
66 %
4.7kmh
87 %
mie
20 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...