Tânăra, angajată a Muzeului Județean Botoșani a adus pe simeze lucrări în tehnica mozaic. ,,Expoziția aceasta este foarte mult despre varianta în care am existat eu anul trecut și, de aceea, o văd ca pe un nou început. Astăzi, odată cu această expoziție începe 2025 pentru mine, astăzi este revelionul meu. Există și niște mesaje ce însoțesc aceste lucrări și îmi doresc foarte mult să reușiți să vă oglindiți și să vă regăsiți în aceste mesaje”, a declarat artista.
Lucrările Ioanei au fost însoţite de mesaje motivaționale, ideea venind de la psihoterapeutul Mihaela Puciu, cea căreia Ioana Poleac îi datorează înțelegerea în profunzime a propriilor emoții, reflectate în lucrările etalate. Printre mesajele care au însoțit lucrările artistei se numără: „Ești mai tu decât ai fost vreodată.”, „Visele au rădăcini”, „Mă îmbrac cu aripile mele”, „E scris în pomul vieții tale” sau „Împarte iubirea”. Ioana Gina Poleac a anunțat, cu ocazia acestei expoziții, că va susține, gratuit, în următoarele două weekend-uri ateliere destinate adulților, prin care îi va iniția în tainele mozaicului, realizând împreună lucrări și oferind din pasiunea și talentul său. Acestea vor avea loc pe 18 şi 19 ianuarie şi 25-26 ianuarie la Galeriile de Artă, iar doritorii s-au înscris pe loc, locurile fiind epuizate imediat.
Evenimentul s-a încheiat cu un mic recital de vioară susținut de Cezara Ariciuc.
– Ioana IVAŞ, reporter în cadrul redacţiei BUZZ




