duminică, iunie 15, 2025
AcasăLocalTragedie în zori de zi. Bărbați carbonizați într-un incendiu devastator (VIDEO)

Tragedie în zori de zi. Bărbați carbonizați într-un incendiu devastator (VIDEO)

O tragedie a avut loc vineri, la primele ore ale dimineții pe malul Prutului, unde doi bărbați au fost găsiți morți într-o gospodărie mistuită de un incendiu

Pompierii au fost solicitați să intervină, vineri dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Mitoc. Casa și un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Stației de Pompieri Săveni. Aceștia au ajuns cu două autospeciale de stingere și ambulanța SMURD. La fața locului au mai ajuns Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mitoc și un echipaj de la SAJ. Aceștia au constatat faptul că locuința ardea generalizat, acoperișul fiind prăbușit în interior, iar adăpostul de animale era cuprins de flăcări, parțial.

Întrucât existau informații că doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, care aveau grijă de gospodărie, ar putea să fie în interiorul casei, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere.

“Din nefericire, aceștia au fost găsiți decedați, într-una dintre camere, sub dărâmături. În incendiu au ars și patru vaci”, a precizat căpitan Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

După incendiu pompierii au început o anchetă pentru a stabili cauza probabilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
60 %
2.5kmh
38 %
D
23 °
lun
25 °
mar
22 °
mie
24 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...

EDITORIAL

E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...