marți, iunie 17, 2025
AcasăLocalNeatenția unui șofer a trimis un pasager la spital

Neatenția unui șofer a trimis un pasager la spital

O clipă de neatenție a dus la producerea unui accident rutier, marți seară, pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, chiar în zona accesului către parcarea hipermarketului Carrefour. Două autoturisme au intrat în coliziune după o manevră greșită de schimbare a benzii de circulație.

Impactul s-a soldat cu rănirea ușoară a unui pasager aflat într-una dintre mașini, acesta fiind preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...