joi, septembrie 18, 2025
AcasăLocalŞoferul luat de ambulanţă de la volan, trimis de urgenţă la Suceava...

Şoferul luat de ambulanţă de la volan, trimis de urgenţă la Suceava (VIDEO)

Bărbatul care a ajuns la spital în urmă cu scurt timp, după ce i s-a făcut rău la volan, a fost transferat de urgenţă la Suceava. Medicii au solicitat transferul acestuia din cauza stării grave în care se afla.

Incidentul de la care a pornit totul a avut loc miercuri dimineaţă. Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, se afla la volanul autoturismului în zona Străzii Marchian. La un moment dat, acestuia i s-a făcut rău când era aproape de giratoriul cu strada Cuza Vodă. Bărbatul a reușit să oprească mașina și a cerut ajutor altor participanți în trafic. La câteva secunde, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, aflat în zonă, a oprit imediat.

Cadrele medicale au solicitat intervenția unei ambulanțe cu medic, care l-a transportat pe bărbat la Urgențe. “Pacientul a fost preluat de echipajul nostru de la volan. Prezenta semnele unui accident vascular ischemic. A fost imediat transportat la Urgențe pentru un consult de specialitate și tratamentul aferent, respectiv tromboliză”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoșani.

Medicii l-au stabilizat pe bărbat, iar ulterior acesta a for preluat de o ambulanţă pentru a fi transferat la Suceava.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.7 ° C
13.8 °
12.8 °
69 %
2.6kmh
28 %
J
13 °
vin
20 °
S
26 °
D
28 °
lun
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care începi să te întrebi de ce te pune șeful să faci ceea ce faci.

EDITORIAL

Recentul summit de la Beijing ne-a demonstrat încă o dată că lumea este împărțită sau, mai rău spus, disputată de două forțe. Uniunea Europeană...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...